despre misterul pierderilor porumbeilor

Misterul pierderilor

Autor: Ad Schaerlaeckens




În 50 de ani, lumea aceasta s-a schimbat foarte mult, iar sportul columbofil nu face excepţie. Pur şi simplu nu putem compara columbofilia de azi cu cea din anii ’60. Pe vremea aceea, mulţi crescători nici măcar nu aveau automobile cu care să-şi ducă păsările (tinere) la antrenament, dar asta nu era o problemă. Îşi transportau puii cu bicicleta de vreo două ori, iar aceştia erau bine pregătiţi spre a face faţă concursurilor. Pierderea puilor la antrenamente era ceva necunoscut pentru noi. Dar vremurile s-au schimbat. De câţiva ani încoace, pierderile de pui au devenit un coşmar pentru crescătorii din Olanda, Belgia, Germania, iar în Marea Britanie lucrurile par la fel. Nici măcar nu a început sezonul competiţional şi mulţi crescători deja au pierdut 50% dintre pui, ba chiar mai mult în unele cazuri. În trecut, nu existau curse de antrenament în cursul săptămânii. În ziua de azi, fiecare provincie oferă crescătorilor o multitudine de posibilităţi care să le permită puilor să capete experienţă, însă totul e în zadar. Iar 2010 nu a fost diferit faţă de anii precedenţi. Mulţi crescători care au început sezonul cu 80 de pui au rămas cu doar 10 bucăţi după primele antrenamente. E de la sine înţeles că aceste pierderi îi fac pe mulţi columbofili să-şi piardă tot entuziasmul. Din cauza aceasta, mulţi chiar renunţă la porumbei, iar începătorii se lasă după numai 2-3 ani.

CIUDAT
A fost o vreme când credeam că ştiu motivul acestor pierderi colosale. Am făcut comparaţie cu situaţia diferită din trecut. Pe vremuri, nu existau radare, internet, telefoane mobile şi relee, GPS-uri etc. Mă gândeam că toată nebunia asta din atmosferă trebuie să fie motivul. Însă a trebuit să mă răzgândesc.

În mai şi iunie, ne antrenăm (şi pierdem) puii din primele serii. Dar, din motive neelucidate încă, nu înregistrăm nici o pierdere în august şi septembrie. Din cauza asta, unii crescători nici nu îşi mai zboară puii pentru că astfel nu îi pot pierde. Îi antrenează doar toamna şi… nu pierd nici o pasăre. Dar, toamna, mai rămân de disputat doar 2 curse până în 200 km, iar rezultatul este că acei crescători îşi pot pierde porumbeii în sezonul viitor, ca yearlingi, deoarece păsările respective au prea puţină experienţă.

A trebuit să-mi reconsider poziţia în ce priveşte cauzele care generează pierderile, deoarece oamenii folosesc şi toamna internetul, telefoanele mobile şi GPS-urile. Deci lucrurile acestea nu pot fi considerate adevăratul motiv.

APROAPE TOATĂ LUMEA
Aproape toată lumea se confruntă cu această problemă.

- pierd porumbei atât crescătorii care îşi antrenează des puii, cât şi cei care nu îi antrenează aproape deloc;
- şi crescătorii care administrează multe medicamente, şi cei care nu tratează niciodată;

- marii campioni pierd pui, dar şi crescătorii de rând. Iar marii campioni se presupune că au păsări bune, pe care nu le-ar antrena dacă n-ar avea o stare de sănătate bună;

- cei care îşi obscurizează adăposturile pierd pui cu grămada, dar la fel se întâmplă şi cu cei care nu aplică sistemul obscurizării.

CURIOS LUCRU
Aşa cum am spus, e foarte ciudat că spre sfârşitul verii şi toamna nu se mai pierd păsări. Nici măcar în zborurile de fond (între 500 şi 650 km). Se pierd pui primăvara, de la distanţe scurte (între 10 şi 150 km). După 5 concursuri, când puii capătă experienţă, crescătorii nu-şi mai fac griji din moment ce puii par să fie “în siguranţă” de atunci încolo.

Un alt lucru la fel de ciudat. În trecut, puii se pierdeau în special când cerul era senin, ca de sticlă. Deşi vremea era superbă pentru noi, oameni, pentru pui era criminală. Astăzi, puii se pierd pe orice fel de vreme. Este curios şi faptul că situaţia diferă de la o regiune la alta. În special în estul şi nordul Olandei, situaţia e catastrofală. Un alt lucru suspect este că în zonele respective există crescători care şi-au antrenat păsările de vreo 10 ori fără nici un fel de probleme, însă exact aceleaşi păsări se pierd la a 11-a lansare.

PĂCAT
Nu ştiu dacă este o problemă mondială, dar ce ştiu e faptul că NU lipsa de valoare ori starea de sănătate şubredă sunt cauzele. Aproape 15 porumbei pripăşiţi îmi intră săptămânal în crescătorie şi mulţi dintre ei sunt perfect sănătoşi. Mai mult, există numeroase exemple de genul: un crescător pierde o pasăre, aceasta este găsită, crescătorul o recuperează şi pasărea aceea devine ulterior un super-zburător.

Ca să vă daţi seama cât de gravă este problema, am să vă relatez conţinutul unei scrisori pe care am primit-o din estul Olandei. La primul zbor de antrenament au fost îmbarcate 780 de păsări. Două săptămâni mai târziu, după încă 3 antrenamente cu asociaţia, mai rămăseseră doar 210. În regiunea Turnhout (în apropiere de graniţa cu Olanda), vreo 40 de crescători sunt demi-fondişti, iar unii dintre ei scot mulţi pui. Abia dacă au avut 100 de porumbei la prima etapă de demi-fond din anul acesta, când, în mod normal, ar fi trebuit să fie vreo 800.

Aceste pierderi fac mult rău păsărilor, crescătorilor şi sportului columbofil în sine, dar mai grav este faptul că nimeni nu are vreo explicaţie.

ÎN CONCLUZIE
Să sperăm că aceste pierderi nu vor grăbi şi mai mult declinul sportului columbofil. La scurt timp după Primul Război Mondial, în Belgia existau aproximativ 270,000 de crescători. Astăzi au mai rămas doar vreo 25,000 (10%), iar o treime dintre ei au peste 70 de ani. Ultimul lucru pe care ni-l dorim e continuarea declinului. Dar aceste pierderi, pentru care nimeni nu are nici cea mai mică explicaţie, ar putea înrăutăţi viitorul sportului cu porumbei voiajori, atât de drag multora dintre noi.